La pas, vei descoperi povestea calcarului în care apa a sculptat relieful în cele mai diverse forme... o lume cu peşteri şi legende misterioase, cu animale şi plante rare, care te îndeamnă să le DESCOPERI şi să le PROTEJEZI.

Poteca tematică se află în rezervaţia naturală Cheile Turenilor. Accesul auto se face din DN1 (Turda-Cluj Napoca), prin localitatea Copăceni, pe un drum local pe care după 3 km vom ajunge la intrarea din aval de chei. Din comuna Tureni, aflată in amonte, se poate ajunge pe poteci turistice, prin traversarea defileului (traseu dificil) sau pe ambii versanţi ai cheilor.

Lungime: 1,5 km; Diferență de nivel: 200 m
Durată: 3 ore (inclusiv activitate de interpterare)  
Traseu uşor, accesibil tot timpul anului, însă necesită atenţie pe pantele înclinate şi în locurile alunecoase!

Descopera, Învata, Protejeaza …

Panoul 1 este amplasat la intrarea pe traseul tematic (dinspre Copăceni) şi ne oferă informaţii generale despre siturile Natura 2000 - Cheile Turenilor şi Munţii Trascăului, poteca tematică şi harta traseului tematic şi activătăţile recomandate în perimetrul rezervaţiei naturale.

Panoul 2 este situat la marginea pădurii de pin, de unde se deschide o frumoasă perspectivă asupra defileului, în zona din aval. Este locul unde aflăm poveşti despre cum s-au format Cheile Turenilor şi desluşim din depărtare primele forme ale reliefului format pe calcare.

Panoul 3 se află la marginea pădurii de pin, casă pentru diferite specii de animale din zonă. Fauna urmează distribuţia zonală a vegetaţiei, unde fiecare colţişor de stâncă, ochi de apă, pădurea şi tufişurile freamătă de viaţă, de la formele cele mai simple pînă la animalele de interes cinegetic. Cu puţin noroc şi multă atenţie, putem întâlni numeroase specii de animale.

Panoul 4 se află la contactul dintre pădure şi pajişti şi reprezintă locul perfect de unde vom descoperi fascinanta lume a păsărilor. Deasupra arborilor dar şi deasupra stâncăriilor din Cheile Turenilor putem observa numeroase specii de păsări. Alternanţa de stâncării, terenuri agricole şi păşuni oferă posibilităţi de hrănire pentru numeroase specii de răpitoare.

Panoul 5 ne aduce tot mai aproape de stâncării. Deşi au o suprafaţă relativ mică, Cheile Turenilor prezintă o vegetaţie bogată cu specii de plante rare dintre care amintim garofiţa albă de stâncă, bănica, bărbuşoara şi vulturica de stâncă. În Cheile Turenilor au fost identificate numeroase specii de cicade şi de fluturi. Dintre speciile de fluturi protejaţi la nivel european, amintim fluturele vărgat, albiliţa mică, fluturele maturna şi fluturele polyxena.

Panoul 6 se află la baza ţancurilor stâncoase de pe versantul stâng, deasupra terasei Podirei, pe vechiul drum al morii. În acest loc desluşim detaliile reliefului pe calcare, atât relieful rezultat ca urmare a acţiunii de dizolvare a apei, cât şi formele rezultate ca urmare a activiţatilor de ingheţ- dezgheţ.

Panoul 7 se află în puncul de belevedere de pe versantul stâng (estic), pe Dealul Cheii. Din acest punct avem o perspectivă deosebită asupra Cheilor Turenilor, atât asupra zonelor stâncoase, a zonei din aval de defileu, dar şi asupra defileului. Merităm o pauză pentru fotografiat :)

Materiale educative si informative:

brosura, harta traseului tematic, pliant informativ

   

Brosura

RO / EN 

 

Harta traseului tematic

RO / EN

 

Pliant informativ

RO / EN

Harta si track GPS

 

Fotografii